Okay

Okay! Inapoi pe pista. M-am tavalit destul de rau in ultima perioada si ma ridic ametita dupa nebunia asta. Sa presupunem ca e un nou inceput. Sau cel putin pana la urmatoarea cazatura. Bun, inceputul e nou.Si acum ce facem? In ce directie? Cu ce scop? Pt cine? pt ce?si lista continua la nesfarsit si sunt inclinata sa zic la dracu cu tot sis a ma asez turceste pe jos in praf in mijlocul rascrucii doar privind soarele cum rasare si cum apune analizand zilele si infruntand noptile ramanand fixata in acelasi loc la rascruce cu iluzia ca dc ma hotarasc intr-un final pot alege orice cale vreau , nu? Poate, sau poate nu.
M-am cam saturat sa lupt cu gravitatia sa cred ca sunt un inger si ca pot zbura si sa ma strivesc mereu de asfalt. Mereu gravitatia ma doboara si-mi rade in fata.Cioturile aripilor de altadata nu ma mai pot sustine si alte aripi nu voi mai primi.
E amuzant sa ma prefac ca sunt om, dar cum poate un inger care a cunoscut raiul sa se conformeze sa fie om?
Cerul nu-l pot avea si refuz sa raman lipita de asfalt de fiecare data cand cad. Sa nu ma mai ridic. Si totusi sa fiu om? Sa ma multumesc cu conduita de a fi prinsa la mijloc?
Si ce poate face un om? Ce poate face un inger cazut sa fie om? E nefolositor, e intangibil. Cum poate supravietui stiind ca e singur si e prins in lumea asta care nu-i vede frumusetea si nu-i ofera siguranta, comfort si mai ales dragoste? Lasand la o parte metaforele ma simt rau.Ca ultimul om de pe pamant. Ca ultimul supravietuitor intr-o lume imensa. De ce am supravietuit daca sunt singur? De ce incerc sa explorez imprejurimile stiind ca nici acolo nu e nimeni? De ce nu pot ramane fixat intr-un singur punct? Ce e cel mai rau e ca nu vreau sa raman in punctul asta. Si mult mai rau e ca sper si visez si vizualizez ca voi capata o pereche noua de aripi si voi atinge din nou cerul. SI visez mult prea frumos, mult prea departe, mult prea dureros. Si cad si ma ridic si o iau de la capat.

scars

„In inconştient nimic nu ia sfârşit, nimic nu se termina, nimic nu se uita” S. Freud

Si nu numai in inconştient. Rănile odată făcute nu se uita niciodată, se vindeca lăsând cicatrici dureroase care de multe ori dor mai tare decât când rana era deschisa. De foarte multe ori traversând perioade negre din viata noastră suntem mult prea preocupaţi sa luptam cu durerea ca sa o mai si simţim la adevărata ei intensitate. De multe ori abia când rana a încetat sa mai sângereze simţim adâncimea si carnea sfâşiata, abia atunci durerea urla in noi si ne arde sufletul. Eu simt arsura asta blestemata in fiecare zi, in fiecare clipa lasandu-ma epuizata fizic si psihic. Oare cat va mai trebui sa treacă, oare ce va mai trebui sa fac sa nu mai simt furia asta,durerea asta si golul asta blestemat? Indiferent cat de bine mă simt, indiferent caţi oameni mă înconjoară durerea tot nu dispare si asta mă face oarba de furie. Mă simt bine dar nu sunt bine.

Hi Mystery man

I`ve dreamed of you mystery man.I`ve been on every date and I felt your every kiss. Since I was a small girl I`ve been dreaming of you mystery man. The tall, handsome guy with blue shirt, who was supposed to be my prince in shining armour. Unfortunately, I`ve lost you. Somewhere on the road of life, we got lost and now I`m all alone. I`m still dreaming of you mystery man, and I hope that one day I`ll be meeting you again. Could you fill up the blanks?Could you make all that disappear?Could you bring me the peace and love that I desperately seek? Wolud you mend a broken heart?Would you love a bruised soul?Would you love a fallen angel?

Asta e viata ta

Mergem inainte, trecem peste toate, ne doare, frigul din suflet nu ne lasa o clipa de liniste dar cumva, candva totul va fi trecut. Chiar si momentele cele mai negre vor fi trecute, lasand amprenta asupra noastra mai mult sau mai putin.
Totul se duce in trecut si nu ne putem lasa tarati odata cu ele. Mergem inainte mai intalnim obstacole, ne mai farama o parte din suflet, mai moare o parte din noi dar asta e viata noastra si nu putem decat sa o ducem la capat.
Ieri e o cuta noua care ni se intipareste pe frunte, azi trebuie sa o traim, maine ea se va cimenta pe chipul nostru.
Fiecare zi lasa propria urma, asta e viata noastra; purtam urmele suferintei, urmele fericirii, urmele iubirii.
Ieri reprezinta trecutul, reprezinta dezamagiri, promisiuni nerespectate, furie, singuratate.
Azi e tot ce avem, nu putem inchide ochii si sa ne prefacem ca nu exista.Ieri poate ai fost slab, speriat, dezamagit dar ieri a trecut, ieri e mort si ingropat.
Azi poti face tot ce vrei, azi ai tot ce vrei, ai de castigat dar si de pierdut.Nu inchide ochii, asta e viata ta si esti cine vrei tu sa fi. Poti fi orice vrei sa fi
Sunt ceea ce sunt si nu vreau sa fiu altceva.

that`s how the story starts...about me from tisha

mesaj de miez de noapte,care a zdruncinat miezul realitatii.ca de obicei,presupusa invincibilitate umana loveste cu sete , dezamagind in momentul crucial.nu ai vrea sa vezi asa ceva.nu ai vrea sa simti asa ceva.e un sentiment atat de urat,incat iti vine sa dai pumni aerului.

ma uitam la el cum ne zambeste, aproape ironic. vroiam sa-l strang de gat,dar nu mai ajuta la nimic.vroiam sa-i innegresc ochii,dar se innegreau de la sine.ce vina avea el la urma urmei?

ce era si mai ciudat era ca nu simteam mila pentru el, ci pentru fiinta care se scurgea alaturi,om ramas fara esenta,om golit de orice urma de sens.pe pilot automat.ce puteam sa-i spun eu,care le am pe toate?orice cuvant mi se parea ca ii agraveaza situatia.

dintr-o vitrina veche de tara, canile "bune",pentru musafiri,ne analizau cu gurile cascate si prafuite.o poza ingalbenita,tip buletin,ne zambeste si ea.cel din ea stia mai multe ca noi,dar geamul il protejeaza de interogatoriul indiscret.

"imi pare rau"

"iti pare rau?" m-a intrebat omul albastru...

urat...foarte urat.