Ce-ai face tu in situatia mea? Cand
mi-am dat seama care imi este menirea planul vietii mi s-a deslusit limpede in
fara ochilor precum cerul senind de dupa furtuna. Si acum? Ce e cu toata ceata
asta? Sunt oare pe margine? Sunt in pericol sa cad? Am urcat cu atata avant
prin toate intemperiile vietii si nu m-am oprit pentru odihna decat dupa
fiecare lungime parcursa in totalitate. Dar si atunci doar pentru regrupare si
pentru a admira privelistea data de noile inaltimi cucerite. Iar acum m-a prins iarna si se pare ca ma
impotmolesc in nameti grele si fac pasi din ce in ce mai mici clatinandu-ma din
cauza efortului si adunandu-mi forta din toate resursele fiintei, mult prea
zgarcita si tematoare sa o mai ofer altcuiva. Si totusi am urcat pana aici cand
aveam mult mai putine resurse care sa imi garanteze ascensiunea. Si totusi acum
indrazneala mea ma sperie si visul meu pare de neatins. Mai ales cand toti
ochii ce ma urmaresc se asteapta sa ma razgandesc si sa renunt in favoarea unui
fotoliu cald, invelita intr-o patura de lasitate si band un ceai mediocru. Deci spune-mi tu ce ai face in locul meu? Daca
ai stii ca indiferent cat de mult ti-ar lua si cat de greu ar fi poti reusi sa
atingi varful, ce ai face? Daca ai stii ca ti-ar lua ani buni de lupta pentru o
singura cauza, ca toti iti vor promite un loc caldut unde sa-ti lingi ranile
daca renunti, ca o sa trebuiasca sa dai tot si la final sa realizezi ca ai
ajuns in varf fara nimic,ce ai face? Tocmai aici este dilema, eu nu renunt
niciodata. Si daca ar fi vorba doar de renuntare...dar nu e! E vorba de ceea ce
sunt si de ceea ce imi curge in vene, esenta din care am fost facuta si darul
ce mi-a fost ursit. Sa renunt ar insemna sa renunt la mine. Sa ma sinucid fara
a-mi lua viata propriu-zis. Sa omor tot ceea ce fiinta mea reprezinta. Sa sting
orice flacara din suflet. Deci ce ai face? Ai risca sa mori sau ai muri
imbolnavit de mediocritate si regret? Si totusi...eu nu renunt! Dar tu? TU ce
ai face?
