Libertate sau insingurare?

Sa fiu singura nu a fost planuit, insa odata cu momentele de singuratate, de lupta si impotrivire in fata ei am descoperit o femeie superba ce a devenit cea mai importanta fiinta din viata mea, EU. 

Singuratatea mea a fost mereu dulce-amaruie, cu momente in care ma adanceam in ea pana la refuz, ascunzandu-ma de lume si momente in care ma refugiam in bratele puternice ale barbatului meu misterios si ma prefaceam ca iubitul meu nu v-a disparea odata cu zorii diminetii. Am tanjit  in fiecare clipa din fiecare an de singuratate sa iubesc si sa fiu iubita. Si am iubit...si am trait iluzii de iubire. Mi-am dorit sa apartin, mi-am dorit sa aud ca cineva ma numeste „a  mea” desi de fiecare data cand cineva era dispus sa o faca ma eliberam cu furie si fugeam cat mai departe. Doream sa ma simt legata de cineva, prin ceva  si totusi...mereu am fost libera si am zburat incotro m-a purtat sufletul. 

Doar cei la fel de liberi au reusit sa tina pasul cu mine si le-am permis sa ma insoteasca in zborul meu. Ba chiar erau prea liberi si am sfarsit prin a-i urma eu pe ei. Cateodata, m-am indepartat, constienta fiind ca zborul nostru este nociv si ma oboseste fara sa ajung vreodata la destinatia pe care mi-o doream. Asa ca am zburat in paralel, la distanta considerabila sa ne vedem dar suficient de departe pentru a-i lasa si pe altii sa ni se alature. Eu am ales sa imi intetesc zborul de fiecare data cand primeam companie straina iar cateodata auzeam chemarile sale sa ma alatur la fel ca altadata.Am ramas salbatici prin alegere...

Gandul de miercuri seara...

Cu iubitii e precum cu autobuzele. Uneori esti obisnuit sa mergi cu un anumit autobuz, care desi vine greu, mai intarzie, iti cauzeaza probleme nu vezi alta optiune de a ajunge la destinatie. Decat cu un taxi, dar asta e alta poveste... Cand intr-o zi te trezesti lasat balta, uitat in statie de autobuzul tau care nu mai vine si in sfarsit te saturi de asteptat o iei usor usor la pas pentru ca apoi sa descoperi pe traseu ca mai merge si alt autobuz in directia ta, doar ca pana acum statiile voastre au fost diferite. Descoperi ca viata e usoara cand nu mai astepti cu jumatatile de ora sa vina sa te ia si cand te primeste cald atunci cand e frig afara sau esti doar obosita dupa o zi lunga. 

Se intampla totusi ca intr-o zi asteptand in statia lui 330 (sa zicem) pe langa tine trece 282, el ar parea ca ar vrea sa opreasca, tu ai gandi ca a ajuns prea tarziu.Il lasi sa treaca si iti astepti cu nerabdare autobuzul , iar cand acesta vine iti dai seama ca a meritat asteptarea. Pentru ca stii ca el intotdeauna vine…

Sanctuar

Miroase a fum. A foc de tabara sus in varf la Caprareasa.  Ma acopera o patura de nori si ma vegheaza luna noua. Ma joc cu luminile lumii de jos si ma gandesc ca ei nu stiu ca ii privesc de aici de sus precum un paznic dintr-un turn. Ma conversez cu vantul ce se joaca printre brazi si ma cearta focul trosnind , precum isi cearta o bunica nepotul care se joaca prea mult in zapada.

Miroase a pamant aici, a pur, a neatins, a lucruri vechi si nestiute decat de munte. In locul asta nu te doare nimic, nici trup, nici suflet. E ca si cum te nasti din nou, intreg, fara dureri ascunse, fara oase obosite, fara suflet cu cicatrici. Te nasti TU intreg de-a dreptul  in acesti munti , fara masti, fara armuri. 

N-as dormi niciodata ca sa nu ratez nicio clipa de frumusete. Noaptea e misterioasa si inselatoare, diminetile sunt animate si sclipitoare iar ziua este un continuu mister ce se dezvaluie in fata ochilor. 

Eu am renascut in acesti munti; mi-am plans durerile la foc noaptea cu mii de stele drept martori si mi-am recapatat zambetul dimineata in goana cailor lasati liberi pe munte.

In noaptea asta zambesc in fata focului in varful Caprareasa!

O nuanta de rosu...

Acum doua saptamani am pornit in cautarea pantofilor perfecti pentru un eveniment la care voi merge .Ii vroiam speciali dar si destul de blanzi cu picioarele mele care nu suporta prea bine stresul cauzat de tocuri. Intamplarea a facut sa-i si gasesc … erau erau din piele lacuita, bej cu toc de 10 cm si picioarele mele s-au indragostit de ei de la prima incaltare. Dar nu i-am cumparat pe loc, gandindu-ma sa aman putin momentul pana cand imi voi cumpara rochia cu care sa se asorteze.

Astazi, dupa ce am stabilit ca rochia mea va fi neagra m-am dus sa-i cumpar. Surpriza totusi ca pantofii mei nu mai erau disponibili iar ultima pereche bej se daduse chiar astazi. In timp ce incercam sa asimilez informatia ochii mi-au cazut peste acelasi model insa rosu ca focul…si foarte disponibili. Hotarata i-am incaltat si mi-am dat seama nu numai ca ma simt la fel de bine in ei dar si ca imi aduc un plus de culoare si ma scot din zona conformismului meu. 

Asta m-a facut sa ma gandesc ca uneori viata ne aduce inainte un lucru, o persoana de care ne putem indragosti profund si iremediabil iar apoi printr-o nesansa sau teama nu ajungem sa ne implinim dorinta de a il/o avea.  Initial intrebarea este “ ce rost a avut totul daca in final n-am putut obtine? “  

Raspunsul l-am aflat astazi de la o simpla pereche de pantofi: pentru ca altceva mai bun este deja in drum spre noi iar acel ceva ne poate ajuta sa devenim mai frumosi, sa iesim din zona  noastra de comfort. Pentru ca am avut deschiderea de a incerca si altceva decat ceea ce eu imi doream initial am aflat ca pot fi fericita si sa ma simt bine in pielea mea (chiar si cu tocuri de 10cm).  

Uneori fericirea vine din lucrurle care apar spontan, din persoanele care se fac disponibile pentru ca noi sa avem un loc in viata lor, din renuntarea la visele cladite pe iluzii, din apucarea sansei care se afla aici acum in fata ta si care iti permite sa fii tu, sa nu te fortezi sa te incadrezi intr-un anumit standard. 

Cred ca v-ati prins deja ca nu este vorba doar despre o pereche de pantofi . . . :) 

Lectii si amintiri

Cred ca primele lectii pe care viata mi le-a predat au fost iubirea si siguranta, apoi au urmat principiile si valorile. M-a invatat eleganta si stralucirea, dragostea de frumos si bunul gust. Mi-a predat toate lectiile frumoase inca de la inceput, mi-a asigurat solul fertil in care eu sa cresc si sa ma dezvolt armonios. Au urmat apoi incet si din ce in ce mai repede si mai multe lectiile mai grele pe care viata mi le-a predat. S-a asigurat ca am parte de botezul pamantului care iti fuge de sub picioare, m-a calit alternativ prin foc si gheata,  am invatat sa-mi ghidez pasii prin ceata si fum si am invatat sa zambesc chiar si atunci cand doare. 

Nu o sa detaliez fiecare lectie si nici gustul pe care mi l-a lasat, stiu doar ca ele m-au taiat ca pe un diamant in o mie de fatete stralucitoare,  nepretuite. Ce anume mi-a ramas acum cand ma uit fugitiv in urma? Mi-au ramas multe zambete si momente de fericire, multe momente de cautari si regasiri in singuratate, multe momente de magie si miracole. Prima amintire: eu la 2-3 ani alergand desculta inainte parintilor mei simtitnd dragostea si protectia lor...si o imensa fericire. Anul care mi-a schimbat viata 2000, varsta la care m-am schimbat 20 ani, anul cu cele mai multe realizari si cele mai frumoase daruri 2011. Varsta la care am invatat sa ma iubesc si la care mi-am regasit copilul interior - 23 ani. Ce nu am invatat inca? Sa am incredere ca lucrurile bune ma vor gasi.