O alta zi de 21

Cred ca cel mai greu lucru e sa renunţi. Sa-ti rupi inca o data sufletul bucati si sa le culegi pe cele care iţi fac rău. Sa nu mai ramai cu nimic altceva decât cioburi de suflet goale si sa trăieşti cu ele. De multe ori nu renunţam spunând ca ne-am simţi precum tradatorii ce-si abandonează fiinţa draga. Ca trebuie sa fim langa ei, sa ne îngheţam in acel unic moment care ne-a mai rămas, ca nu trebuie sa pasim nici un pas mai departe de locul in care ei pot ajunge si ca e o mare nedreptate sa simţim bucurie alături de alte persoane. Dar oare cine are nevoie de consolare aici? Cine se minte si cine e minţit? Ne agatam de tot ce-i poate tine langa noi spunând ca ii protejam, ca le alinam suferinţa de a nu mai fi. Dar nu pe ei ii doare, ne doare pe noi, cei care trăim. Te poţi minţi multa vreme ca nimic nu s-a schimbat, poţi spera ca totul va fi ca înainte. Dar timpul nu iartă si trece. Un an…doi…trei. Trei ani si trei zile de 21… si minciuna se destramă, speranţa se risipeşte si realizezi ca te-ai minţit degeaba. Ca tu ai fost mort tot timpul asta si ca acum durerea te trezeşte la viata. Iţi urla sa-i dai drumul si sa pasesti dincolo de bariera. Sa nu mai zâmbeşti cu teama si vinovatie, sa nu mai ai regrete si sa priveşti înapoi. Te împinge înainte si isi înfige ghearele in tine tot mai adânc cu cat te incapatanezi mai tare sa ramai blocat in trecut. Vine timpul sa-ti iei rămas bun pentru totdeauna, nu de la persoana draga, pentru ca pe ea nu o vei uita niciodată, ci de la speranţa si regret. Speranţa ca o vei revedea, regretul de „ce ar fi fost daca”. Un lucru ştiu sigur…ca a venit timpul sa-i dau drumul. Ca nu putem ramane niciunul inghetati la infinit in lumea noastră. Ca ne întâlnim la răscruce de drumuri, ne imbratisam cu dragoste, ne odihnim unul in braţele celuilalt si ne luam rămas bun plecând in direcţii diferite. El, un înger printre stele…eu, un înger pe Pamant. Îl privesc si ii spun ca trebuie sa plec. El mă linişteşte mângâindu-mi parul si îmi spune ca si el are treaba. O ultima privire, un ultim gest de iubire. S-a dus. L-am lăsat sa plece.

Miroase a tei. A tei si a dragoste

Miroase a tei. A tei si a dragoste. Privesc din nou noaptea prin fereastra. Renunt sa mai tanjesc a fi in alta parte. Ma las rasfatata de adierea calduta a vantului de seara si imi indulcesc sufletul cu mirosul florilor de tei. Trag cu ochiul la ferestrele luminate din blocul de alaturi. Zambesc cand reusesc sa prind o miscare in spatele draperiilor. Oare ei ce fac, cum se simt? Insomniaci ca si mine. Ascult cum undeva in departare un motor toarce…si e liniste si e pace. Privesc avioanele cum vin si pleaca dar nu-mi doresc sa fiu in alta parte decat aici si acum, privind noaptea fierbinte de iunie si mirosind teiul. Nu ma mai imbie sufletul sa plec, nu mai simt nevoia nebuna sa fug departe, nu mai simt ca ma zbat ca o pasare in colivie.
E pace.
Ma bucur sa fiu eu insami, ma bucur sa privesc un cer senin, sa-mi pun dorinte inainte de culcare, sa beau cafeaua in timp ce citesc o carte, sa ascult pian pe timp de furtuna, sa ma las mangaiata de razele de soare si sa-mi ravaseasca vantul parul. Ma bucur de fiecare clipa si traiesc viata cu sete. Ma asez in pat si imi rasfir parul pe perna, zambesc cand rememorez ziua si ma gandesc cu nerabdare pentru maine. Oftez incet simtind racoarea cearceafului pe piele si ma gandesc ca e precum sarutul unui iubit de noapte buna. Ma cufund in somn incet si ma gandesc la tei. La tei si dragoste. Noapte buna insomniacii mei!

Autopsia durerii

Ultimul cadavru de autopsiat pe ziua asta. Imi pregatesc atent instrumentele in timp ce intorc capul inspre masa pe care sta asezat cadavrul. A fost adus aseara tarziu si mi s-a spus ca pana maine sa fie gata. Apartinatoarea, ruda apropiata defunctei, vrea o inmormantare rapida.
Privesc femeia ce zace pe masa; par lung, ochi frumosi, trasaturi elegante, barbie hotarata. N-ai prea zice ca a fost o ticaloasa asa cum o descria femeia de aseara.
Ma apuc sa o examinez atent; la prima vedere pare sa fi fost sanatoasa tun, fara niciun indiciu al vreunei suferinte. In minte imi revin cuvintele femeii: „suferinta era ea!” O spunea cu un zambet discret si un oftat de eliberare.
Imi alung povestea din cap si continui examinarea. Aproape mi-e teama sa deschid cadavrul. Ma intreb, oare ce voi gasi? Din spusele apartinatoarei moartea a intervenit subit, aproape as putea crede ca a fost ucisa. Nu exista semne de violenta si nici de otravire. Cercetez atent fiecare particica si nu gasesc nimic. Raman stupefiata cand nu gasesc nicio urma de inima.
Nu este posibil!!! Doar eu am deschis cadavrul, eu am taiat fiecare bucata de piele, carne si oase; era imposibil sa nu-i gasesc inima.
Dupa cateva ore ma resemnez sa caut raspunsuri imposibil de obtinut si ma pregatesc sa dau o explicatie femeii ce va veni sa revendice cadavrul.
Ma asculta atenta, privindu-ma cu o figura incordata, lucru ce ma ingrozeste stiind ca nu ii voi putea explica fenomenul straniu. Termin de vorbit si trag aer in piept asteptand tirada. Se intampla un lucru care ma debusoleaza si mai tare; femeia izbucneste in ras lasandu-ma complet buimacita.
„Durerea nu mai are inima cand moare. Ea bate acum in pieptul meu. Ea a murit si eu am revenit la viata.”- imi explica acum cu lacrimi in ochi.
Abia acum imi dau seama ca femeia care a murit si cea din fata mea sunt una si aceeasi.
Imi iau ramas bun si ma intorc in cabinet. Imi dau jos masca operatorie si privesc oglinda. Zambesc cand simt ca inima imi bate din nou in piept.

Cuvinte care vindeca

Stiu ca se apropie ziua. Ziua de “adio”
Si stiu c-ai sa mergi la el. Va sta sfidator in fata ta, in timp ce tu ai lacrimi in ochi.
Suferinta te va izbi frontal si va musca din tine
Fii brava, tu, si tine-ti fruntea sus si las-o sa ia ce vrea din tine
N-o infrunta, stai nemiscata, furtuna vine si pleaca
Va lua din tine ca un vultur si va fugi mai departe
De te vei simti ciobita, ravasita, nu plange
Ci intoarce-te martira la mine
Si pune-ti capul pe umarul meu in timp ce-ti cant un cantec de leagan
Si-ti voi croseta din sufletul meu aripi de speranta
Voi pune pe fruntea ta asudata buzele mele reci
Intocmai cum fac mamele cu copiii lor cand sunt bolnaviori sau speriati
Si te voi strange la pieptul meu
Si-ti voi dona o bataie de inima ca pulsul tau sa redevina regulat
Si…te voi lua de mana si te voi invata din nou
Ce e apusul si soarele si cerul.


* Scrisa pentru sufletul meu de cel mai iubit spiridus Danuta