Deziluzii

Cum poti reface legaturile unei vieti lasate in urma? Cum poti continua când în inima ta începi sã întelegi cã nu mai exista cale de întoarcere? Sunt unele lucruri pe care timpul nu le poate îndrepta. Unele urme care sunt mult prea profunde...si care pun stãpânire pe tine.
Raspunsul e ca nu poti sa recuperezi nimic din tot ce inainte a existat, pentru ca nimic din ce a fost nu te mai reprezinta. E ca si cum ai incerca sa intri in hainele pe care le purtai in copilarie. De foarte multe ori am visat, mi-am dorit, ca peste noapte viata mea sa revina la vechea ordine dar intotdeauna am scapat din vedere faptul ca niciodata n-as mai putea accepta stilul ala de viata. Cum as putea sa revin la aceleasi obiceiuri monotone, cum as putea sa stau printre oamenii care nu vad schimbarile produse in interiorul meu? Vine o vreme cand trebuie sa renunti la lucrurile care te tin prizonier in propria viata. Odata ce am reusit sa inteleg acest lucru m-am simtit eliberata de orice regret si am incetat sa privesc peste umar la franturile vietii de altadata. Mi-am indreptat hotarata privirea spre viitorul nelimitat si am hotarat ca acolo vreau sa fi.
Dar oare cum poti sa revii la vechiul stil de viata cand dupa o lunga perioada in intuneric vezi soarele? Cand iti este permis ca pentru cateva zile sufletul sa-si gaseasca pacea, cand stii ca ai ajuns in locul in care trebuie sa fi? Si apoi brusc totul iti e luat si ramai in cadere libera aripile fiindu-ti din nou furate. Cum poti sa-ti amagesti din nou sufletul sa intre in cusca? Cum poti sa imbraci din nou hainele de prizonier si sa lasi lanturile grele sa te impresoare? Si e din nou iarna, iarna in sufletul meu si vara s-a dus si nu se mai intoarce. Cum pot strange din nou bucatile sufletului meu? Cum le pot lipi cand ele sunt inca calde, incalzite de soarele ce a intrat pentru cateva zile in viata mea si a topit tot ce era inghetat si adormit sub patura grea a iernii. Si iarasi cad in somn, in somnul greu al mortii, si iarasi dorm…

Sunt aici. Ma poate vedea cineva?

Stau si ascult, respir usor si simt aerul umplandu-mi plamanii, traiesc, sunt vie. Ma intorc inspre mine si ma privesc, ridic privirea usor de teama ca imaginea ma poate afecta mai mult decat ceea ce simt deja. Reusesc intr-un final sa ma privesc si da, impactul ma face sa ma clatin usor. Chipul ce ma priveste linistit nu tradeaza nimic din vulcanul ce mocneste in interior. Si simt cum la vederea acestei imagini totul incepe sa clocoteasca parca vrand sa erupa si sa stearga imaginea de calm si bine de pe chipul de portelan. Imi privesc ochii, singurii ce tradeaza calmul afisat, spectatori muti ai unui razboi rece. Ma afund si mai mult inauntrul fiintei mele si simt cum totul incepe sa se cufunde in ceata si intuneric. Din cand in cand cuvinte si imagini trec pe langa mine, cuvinte de dor, de durere, cuvinte de dragoste, imagini din alte vremuri, imagini ale viitorului furat si imagini neclare ale unui prezent incert. Le pierd rapid din vedere, ele ratacindu-se mult prea usor in negura sufletului meu. Ciudat e ca nu simt frig, nu, sufletul nu mi-e inghetat, el arde, si odata cu el arde fiecare parte din mine. Merg printr-o ceata densa si nu stiu daca in fata se afla haul nemarginit sau doar teren neted. Nu stiu daca voi cadea sau daca voi putea sa o iau la fuga. Aici nu exista speranta, aici nu exista ingeri salvatori, sunt doar eu…Sunt aici, ma poate vedea cineva? Ma poate ajuta cineva? Sunt aici prizoniera a trecutului…ma poate cineva ajuta? De ce nu-mi aude nimeni strigatul? De ce nimeni nu vine sa ma salveze? Te-am asteptat sa vii sa ma salvezi, am nevoie de tine sa ma ajuti sa lupt cu tristetea din suflet pentru ca singura nu o mai pot purta. Sunt aici si incerc sa-ti spun ceva. Ma poti ajuta? De ce nu ma auzi? De ce nu ma ajuti?

Despre viata...asa cum e ea

De foarte multe ori ma surprind visand la o alta viata, o viata total diferita de cea pe care o traiesc. Ba chiar mai mult, simt ca am trait-o deja. Acum cateva zile am auzit urmatoarea fraza „ as vrea sa-mi retraiesc viata” Si primul gand a fost de ce mi-as dori asta? Raspunsul era bineinteles „pentru a corecta greselile trecutului” dar cumva daca e sa ne luam dupa o teorie indiana greselile alea nu au fost cumva facute pt ca erau singurul lucru care-l puteam face in acel moment? Cu siguranta nu, cred ca toti am vrea sa incercam sa schimbam anumite lucruri din viata noastra si nu ne putem retine sa ne intrebam ce ar fi fost daca…?
Ei bine in cazul meu cred ca totul ar fi fost diferit daca as fi… cred ca si un singur lucru daca l-as fi facut diferit ar fi schimbat cursul a tot ce viata mea a devenit. Nu-mi regret viata avuta dar consider ca ma puteam lipsi cu usurinta de unele momente si perioade dar mai ales de anumite persoane. Si totusi de la momentul in care lumea mea a explodat in o mie de cioburi si particule de praf pana in prezent am trait mai mult decat am facut-o vreodata inainte. Nu conteaza ca am fost fortata sa traiesc efectiv pentru supravietuire, ca am pierdut bucati de suflet, ca a trebuit sa-mi vindec sufletul de nenumarate ori. Pentru ca am trait, pentru ca am rupt barierele care ma limitau, ca am sfaramat cusca aurita in care eram tinuta si ca am simtit fiecare senzatie in corpul meu. Am plans, am zambit, am urat, am iertat, am pierdut si am castigat, am fost imbratisata, am fost indepartata, dar niciodata n-am renuntat. Am trait. Traiesc…

Calaul mi-e salvator

Incerc atat de tare sa ma desprind de el si nu pot. Mi-a facut atat de mult rau mi-a provocat o suferinta excrucianta a luat tot ce am avut mai de pret cu el si acum cand doresc cu toata fiinta sa nu-i mai apartin sunt aruncata din nou si din nou in bratele sale ce ma primesc sa-mi aline ranile provocate de cei care ar trebui sa-mi fie salvatori. Si joc acelasi joc vicios la nesfarsit si singura concluzie la care ajung e ca el e singurul care m-a iubit. Ma pierd tot mai mult si ma regasesc din ce in ce mai des ca parte integranta a fiintei lui si chiar ma astept ca la un moment dat sa ma transform si el sa-mi ia locul iar din mine sa nu mai ramana nimic. O, dar macar de ar fi asa si nu doar pustiirea mea interioara, nu doar renuntarea mea la lupta si nu doar abandonarea in lumea lui moarta. Calaul meu imi e salvator si aparatorii inchizitori ce ma condamna la o viata care nu exista care ma intemniteaza in lumea mortilor si care ma pedepsesc pe viata.

Free

Renunt la tine! Am renuntat la tine ! Te iert! Te-am iertat! Cu ajutorul cuvintelor astea reusesti sa rupi lanturile grele care te-au tintuit prea mult la pamant , iti ridici privirea inspre cerul mult dorit si iti desfaci aripile nou dobandite pentru a te inalta inapoi in paradis. Gata cu prizonieratul gata cu raceala catuselor ce te tineau captiv acum esti din nou inger esti din nou liber sa zbori cu o viteza de neimaginat esti liber sa sfarami orice poate ameninta din nou dulce ta libertate. Odata ajuns in sanctuarul tau , in locul dupa care ai tanjit atat de mult privindu-I frumusetea simti ca ceva lipseste. Lipseste vuietul asurzitor din sufletul tau, nu se mai aude furtuna in interiorul tau ci doar liniste si impacare. Si razi… s-a sfarsit cosmarul!!!!!!!

Cine sunt eu?

Eu sunt Anca. Eu sunt fiica, sora, nepoata, prietena cuiva. Eu sunt cea care are intotdeauna un cuvant bun de spus, sunt cea careia ii pasa cu adevarat de problemele altora, sunt cea care doreste sa-I vada pe cei dragi fericiti, sunt cea care zambeste chiar daca nu sunt fericita ca sa nu-I intristez, sunt cea care ofera 100% in relatiile cu oamenii si sunt cea care considera ca loialitatea unei personae e cel mai de prêt lucru.Sunt cea care nu renunta niciodata. Si totusi…cine sunt eu? Pana la un anumit punct stiu cine sunt dar privind cu atentie vad ca indifferent cine as fi nimeni nu observa cine sunt. Pentru ei voi fi intotdeauna Anca, in diverse ipostaze, de cele mai multe ori cea cu zambetul pe buze, cea amabila, cea draguta. Nimeni dar absolut nimeni nu observa mai mult, nimeni nu doreste sa o vada pe Anca. Si nu pentru ca Anca n-ar fi o persoana minunata care are foarte multe de oferit ci pentru ca ei nu se vad pe ei insisi, ei nu stiu cine sunt ei , ei nu vor sa vada, nu vor sa dea la o parte valul nepasarii pentru ca daca ar face asta e foarte posibil sa vada lucruri care nu i-ar face foarte fericiti. Ar putea vedea cat de singuri sunt in ciuda amalgamului de prieteni, cat de nefericiti si nemultumiti sunt. Si atunci n-ar mai putea trai in acelasi mod si nici nu s-ar mai putea preface ca nu vad. Deci de ce sa o vada ei pe Anca cand ei nu vor sa se vada pe sine?

love your killer

Imbratiseaza-l strans cu toata dragostea, cu toata daruirea, imbratiseaza-l cu pasiune, imbratiseaza-l cu toata forta pentru ca atunci cand iti va injunghia spatele lama sa-i strapunga si lui inima.

Priveste-i ochii cu multa caldura, patrunde-l cu privirea fara ura, arata-i iubirea pentru ca ucigasul sa nu-si uite vina.

Daruieste-i trupul dar niciodata inima. Nu plange tradarea cand tu cunosti pierderea. El nu va sti niciodata ce-nseamna a te avea