Stop hiding your heart!

Mintim. Mintim constant cand e vorba de sentimentele noastre. Mintim cand ne e dor, inghitim cuvintele care trebuiesc spuse in momentele cheie, evitam sa ne aratam slabiciunile si ne ascundem cand iubim. Ne e teama, groaza de esec si de respingere astfel incat ne ascundem sub fatada unui bloc de gheata si astfel ratam momentele de intalnire cu cei mai importanti oameni din viata noastra. Nu le aratam cat de mult ne bucura prezenta lor, nu le aratam ca alaturi de ei e singurul loc unde vrem sa fim, nu le aratam dragostea si pasiunea din sufletele noastre. Nu spunem ca vrem sa fim cu ei, nu spunem ca ne dorim ca ei sa ne iubeasca, nu spunem ca ne dorim sa ne aleaga pe noi si nu alta persoana. Sunt niste cuvinte atat de simple dar pe care niciodata nu ne permitem sa le spunem. In schimb ne înfuriem cand nu am fost alesi, cand nu suntem noi cei iubiti, cand nu mai putem sa le spunem ce simtim cu adevarat. Ne trezim cu dorinta puternica de a spune te iubesc, mi-e dor de tine, as vrea sa fiu cu tine si nu putem face absolut nimic sa schimbam asta. Nu putem da buzna inapoi in vietile lor doar pentru a le spune ce simtim, nu putem sa ne exprimam regretul in fata unei persoane care a avut curajul de a face o alegere….si acea persoana nu ai fost tu. Cat de mult va dura regretul de a fi pierdut ocazia de a te exprima nu as putea spune. Depinde cat de furios esti pe propria persoana pentru slabiciunea ta si cat suflet ai investit. Regretul dainuie intotdeauna si ramai cu intrebarea constanta „ce-ar fi fost daca….?” Uneori chiar si in cazul in care esti fericit cu viata actuala, exista momente in care privind in urma nu poti sa nu te intrebi. Deci e mai bine sa recunoastem ca AM MINTIT! Si sa spunem Alege-ma PE MINE! Doreste-ma PE MINE! IUBESTE-MA PE MINE!

Don`t get lost in heaven

Vad soarele rasarind prin fereastra de la mansarda. M-am refugiat aici din nou, in cel mai inalt loc pentru ca realitatea sa nu ma gaseasca. Lenevesc pe canapeaua veche si ma cuibaresc in bratele ingerului meu. Ma desprind complet de minte si de corp si ma inalt rapid spre nori. Ajung la ultimul strat si incep sa plutesc pe unul. Aici sus e o alta lume, o lume pictata cu acuarele. Curand ma avant prin randurile de maci si rochia mi se pateaza cu rosu si verde. Imi desenez buzele cu rosu si imi sarut ingerul lasandu-i urme pe buzele de portelan . Vreau sa ma înconjor cu mai multe culori asa ca incep sa alerg printre copacii de liliac. Fac salturi inalte si tumbe in aer, ma joc alaturi de ingeri si ating stelele. Pot sa fac orice imi doresc, imaginatia mea nu are limite in lumea ingerilor. Pot chiar sa vad lumea pamanteana de aici. Ma arunc in gol de pe o stanca si plonjez ametitor inspre pamant ce ma primeste grijuliu sa nu ma ranesc precum o mama care isi tine in brate nou-nascutul. Aici sunt libera sa imi creez lumea in culorile pe care mi le doresc. Ingerii imi spun ca n-a venit inca timpul meu, ca va trebui sa ma intorc acasa in curand. Raiul mi se dezintegreaza in fata ochilor si florile se inchid sub amenintarea norilor de furtuna, precum un tablou ce se întina fiind uitat in ploaie. Ma trezesc ca ma prabusesc in gol si vraja s-a rupt. Imi intind mana inspre ingerul meu frumos ce ma priveste trist ca nu poate sa ma ajute. Ma trezesc speriata in vechea mea mansarda prafuita si strig sa vina inapoi. El a spus ca ma va astepta, mie imi e mult prea dor. Ne intalnim intre lumi si nu avem cuvinte sa ne spunem dorul. Ne pierdem in rai si ne regasim in iad traind in agonie, doua suflete pereche ce sfideaza moartea. Pana cand raiul isi va deschide portile din nou o sa imi umplu lumea de culori si imi voi sterge urmele de lacrimi.