Sa fiu singura nu a fost planuit, insa odata
cu momentele de singuratate, de lupta si impotrivire in fata ei am descoperit o
femeie superba ce a devenit cea mai importanta fiinta din viata mea, EU.
Singuratatea mea a fost mereu dulce-amaruie, cu momente in care ma adanceam in
ea pana la refuz, ascunzandu-ma de lume si momente in care ma refugiam in
bratele puternice ale barbatului meu misterios si ma prefaceam ca iubitul meu
nu v-a disparea odata cu zorii diminetii. Am tanjit in fiecare clipa din fiecare an de
singuratate sa iubesc si sa fiu iubita. Si am iubit...si am trait iluzii de
iubire. Mi-am dorit sa apartin, mi-am dorit sa aud ca cineva ma numeste „a mea” desi de fiecare data cand cineva era
dispus sa o faca ma eliberam cu furie si fugeam cat mai departe. Doream sa ma
simt legata de cineva, prin ceva si
totusi...mereu am fost libera si am zburat incotro m-a purtat sufletul.
Doar
cei la fel de liberi au reusit sa tina pasul cu mine si le-am permis sa ma
insoteasca in zborul meu. Ba chiar erau prea liberi si am sfarsit prin a-i urma
eu pe ei. Cateodata, m-am indepartat, constienta fiind ca zborul nostru este
nociv si ma oboseste fara sa ajung vreodata la destinatia pe care mi-o doream.
Asa ca am zburat in paralel, la distanta considerabila sa ne vedem dar
suficient de departe pentru a-i lasa si pe altii sa ni se alature. Eu am ales
sa imi intetesc zborul de fiecare data cand primeam companie straina iar
cateodata auzeam chemarile sale sa ma alatur la fel ca altadata.Am ramas salbatici prin alegere...
