A trecut prea mult timp de cand n-am mai primit pe nimeni in vizita, de cand n-am mai stat cu o prietena intr-o cafenea sa ne impartasim clipe si drame cotidiene. A trecut timp de cand n-am mai facut o plimbare singura si timp de cand nu m-am mai pierdut in visare printre rafturile librariei preferate. A trecut timp si m-am inchis in lumea mea uitata, unde nimeni nu cunoaste adresa si nimeni n-are cheia de la intrare. Am inchis zambete, am inchis sperante, am ascuns lacrimi si vise spulberate, m-am ascuns pe mine si m-am ascuns de mine. Am iesit rar si atunci seara, oferind exclusivitate unui singur suflet, acum departe. Am iesit fara a purta masti si armuri, fara a disimula tristetea sau bucuria sufleteasca. Dar a trecut timp si peste asta si mi-am dat seama ca timpul iti poate aduce mai aproape ceva pentru ca apoi sa-l ia cu el. Timpul ne înșeală, ne ascunde, se zice ca ne vindeca dar ne si rapeste comori pretioase...si uneori tot ce avem nevoie este timp.
Acum stau din nou inchisa in lumea mea, dintr-o data prea mica si mi se pare ca timpul trece greu. Si totusi, va veni o noua zi in care poate o sa-mi fac timp sa ies. Poate voi avea timp sa ma plimb, poate voi avea timp sa fur o farama din zambetele celor care vor trece pe langa mine pe strada. Si poate voi gasi si curajul de a chema pe cineva in vizita sau poate voi avea taria de a privi in ochii unui prieten fara a fi geloasa de libertatea si prospetimea de pe chipul sau. Mai am nevoie doar de putin timp...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu