mesaj de miez de noapte,care a zdruncinat miezul realitatii.ca de obicei,presupusa invincibilitate umana loveste cu sete , dezamagind in momentul crucial.nu ai vrea sa vezi asa ceva.nu ai vrea sa simti asa ceva.e un sentiment atat de urat,incat iti vine sa dai pumni aerului.
ma uitam la el cum ne zambeste, aproape ironic. vroiam sa-l strang de gat,dar nu mai ajuta la nimic.vroiam sa-i innegresc ochii,dar se innegreau de la sine.ce vina avea el la urma urmei?
ce era si mai ciudat era ca nu simteam mila pentru el, ci pentru fiinta care se scurgea alaturi,om ramas fara esenta,om golit de orice urma de sens.pe pilot automat.ce puteam sa-i spun eu,care le am pe toate?orice cuvant mi se parea ca ii agraveaza situatia.
dintr-o vitrina veche de tara, canile "bune",pentru musafiri,ne analizau cu gurile cascate si prafuite.o poza ingalbenita,tip buletin,ne zambeste si ea.cel din ea stia mai multe ca noi,dar geamul il protejeaza de interogatoriul indiscret.
"imi pare rau"
"iti pare rau?" m-a intrebat omul albastru...
urat...foarte urat.
heh....copyright,mama :P
RăspundețiȘtergere