miercuri, 11 mai 2011

What do you see?


Azi am vazut o tanara femeie cu ochi stralucitori si zambet fermecator. Mergea pe strada cand se iveau timid ultimele raze de soare de dupa furtuna. Licarul din ochi ma intriga si zambetul era atat de misterios de parca stia un secret inaccesibil omenirii. Curioasa, mi-am schimbat directia de mers si am urmarit-o. Ce putea stii ea astfel incat sa fie atat de fericita? M-am gandit ca probabil are o viata perfecta, ca detine secretul unei vieti pline de iubire si bogatie, ca are relatii armonioase si absolut nicio grija pentru viata de maine. Ca locuieste intr-o casa imensa cu mobila din lemn masiv si podele de stejar, ca isi seveste cina din cele mai fine portelanuri si bea din cele mai pure cristaluri. Ca are un iubit fabulos ce o adora si ca niciodata nu trebuie sa-si faca griji ca nu va reusi profesional. Dar povestea asta nu ma multumea. Tanara femeie din fata mea nu purta nici cele mai fine haine si nici nu parea desprinsa din povesti cu printi si printese. Dar totusi ce era atat de puternic in ea incat ma rascolea si ma facea sa ma simt si eu ca fiind cea mai bogata fiinta din lume. A suras usor parca citindu-mi confuzia. Mi-a facut semn sa o insotesc si m-a luat de mana. M-a dus pe o strada cu case si multi copaci. Mi-a spus „Priveste! Ce vezi?” „O strada goala”, am raspuns. „Tu ce vezi? Am intrebat.” „Vad cum o fetita se joaca cu catelul in curtea celei de-a treia case, cum un cuplu varstnic se odihneste pe terasa, cum o picatura cade de pe frunza teiului din fata noastra si cum doi prieteni suna la usa casei din dreapta ” Confuzia mi s-a accentuat. Eu cum de nu vazusem toate astea? „Pentru ca nu stii sa traiesti prezentul!”
„Priveste-ma si spune-mi ce vezi!” „Vad o tanara femeie cu ochi stralucitori si zambet fermecator, atragatoare pentru unii si care ii vindeca pe altii...ma vad pe mine”
Azi am vazut o tanara femeie cu ochi stralucitori si zambet fermecator....m-am vazut pe mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu