Mi-am terminat de facut bagajele. Inchid incet geamantanul. Mai privesc o data in incapere. Atatea amintiri frumoase se perinda. Dar nu mai pot ramane. Nu atata timp cat tu ai plecat de mult. Nu pot sa ma agat de amintiri mereu si sa ma mint ca ai sa revii. E timpul sa ma mut in alta casa, o casa noua fara stafii.
Mi-e greu sa-mi iau valiza si sa plec, sa incui usa pentru ultima oara si sa nu mai privesc inapoi. Mi-e greu sa nu mai sper ca ma vei prinde din urma si ma vei ruga sa ma intorc cu tine acasa. Privesc inca o data, o ultima data, casa sufletului tau. In fiecare lucru esti tu, in fiecare incapere vad stafiile noastre cum se iubesc. Stiu ca o sa te intorci. Dar eu voi fi plecata. Nu trebuia sa pleci...si eu nu mai pot sa astept. Ma mut in casa noua, o casa cu ferestre largi si cu pereti albi. Nu iau cu mine nimic care sa-mi aduca aminte. Am strans totul si le-am incuiat intr-un cufar pe care o sa-l asez la capatul patului unde o sa-mi asez in fiecare dimineata cana de cafea si o s-o beau cu aroma de amintiri. Aroma subtila cat sa-mi trezeasca inima dar sa nu stiu de ce. Atat de mult incat sa ma bucur dar suficient de putin cat sa nu ma doara.
Ma poti vedea oricand prin ferestrele largi ale casei mele dar nu vei avea niciodata curajul sa suni la usa. Te vei multumi sa privesti din locul tau de sus unde te-ai refugiat ca nimeni sa nu poata ajunge la tine. Cu timpul voi umple si acesti pereti cu amintiri. Si poate voi pune si unele cu tine. Cand nu o sa ma mai doara.
Mi-am adunat in sfarsit suficienta forta sa plec. O sa-ti las cheia sub pres.
Multumesc pentru amintiri. Ramai cu bine baiat frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu