Doar vise

Azi-noapte l-am visat. Îmi imbratisam iubitul, era tăcut si nemişcat dar puternic si frumos ca un zeu. Mi-am putut trece degetele peste pieptul lui dezgolit peste spatele lui cu muşchi reliefaţi si braţele puternice si calde, peste tatuajul lui cu pantera zgâriindu-i braţul drept. Si am oftat. Un oftat din tot sufletul ce arata ca pentru câteva clipe zbuciumul din suflet s-a oprit, un moment de respiro, un moment in care din nou piesele matricei au fost puse laolaltă îmbinându-se perfect. Acum oftez din nou dar de data asta din cauza sfâşierii sufleteşti, din cauza durerii ce îmi taie in fasii mici sufletul deja sfărâmat, aşa cum pantera din tatuajul lui ii sfâşia braţul cu ghearele. Deşi consider dragostea imensa ce i-o port o binecuvântare, mă doare îngrozitor de tare in acelaşi timp. Deşi au trecut opt ani in care am fost alături de el permanent si inca doi in care ar fi trebui sa mă împac cu moartea lui, bărbatul asta minunat inca mă fascinează, inca îl doresc cu disperare. Sunt puţine cuvintele care ar putea descrie tot zbuciumul sufletesc. Ştiu doar ca atunci când, chiar si in vis, îl întâlnesc si îmi permite sa mă odihnesc pentru o clipa in braţele lui, durerea dispare total, sufletul meu nu se mai zbate ca o pasare prinsa in colivie, totul e cuprins de linişte, împăcare, ca si cum am ajuns la capătul cautarilor mele. Si eu îl vreau pe el. Doare atât de tare.