Ultimul cadavru de autopsiat pe ziua asta. Imi pregatesc atent instrumentele in timp ce intorc capul inspre masa pe care sta asezat cadavrul. A fost adus aseara tarziu si mi s-a spus ca pana maine sa fie gata. Apartinatoarea, ruda apropiata defunctei, vrea o inmormantare rapida.
Privesc femeia ce zace pe masa; par lung, ochi frumosi, trasaturi elegante, barbie hotarata. N-ai prea zice ca a fost o ticaloasa asa cum o descria femeia de aseara.
Ma apuc sa o examinez atent; la prima vedere pare sa fi fost sanatoasa tun, fara niciun indiciu al vreunei suferinte. In minte imi revin cuvintele femeii: „suferinta era ea!” O spunea cu un zambet discret si un oftat de eliberare.
Imi alung povestea din cap si continui examinarea. Aproape mi-e teama sa deschid cadavrul. Ma intreb, oare ce voi gasi? Din spusele apartinatoarei moartea a intervenit subit, aproape as putea crede ca a fost ucisa. Nu exista semne de violenta si nici de otravire. Cercetez atent fiecare particica si nu gasesc nimic. Raman stupefiata cand nu gasesc nicio urma de inima.
Nu este posibil!!! Doar eu am deschis cadavrul, eu am taiat fiecare bucata de piele, carne si oase; era imposibil sa nu-i gasesc inima.
Dupa cateva ore ma resemnez sa caut raspunsuri imposibil de obtinut si ma pregatesc sa dau o explicatie femeii ce va veni sa revendice cadavrul.
Ma asculta atenta, privindu-ma cu o figura incordata, lucru ce ma ingrozeste stiind ca nu ii voi putea explica fenomenul straniu. Termin de vorbit si trag aer in piept asteptand tirada. Se intampla un lucru care ma debusoleaza si mai tare; femeia izbucneste in ras lasandu-ma complet buimacita.
„Durerea nu mai are inima cand moare. Ea bate acum in pieptul meu. Ea a murit si eu am revenit la viata.”- imi explica acum cu lacrimi in ochi.
Abia acum imi dau seama ca femeia care a murit si cea din fata mea sunt una si aceeasi.
Imi iau ramas bun si ma intorc in cabinet. Imi dau jos masca operatorie si privesc oglinda. Zambesc cand simt ca inima imi bate din nou in piept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu