....si chiar mi-a ajuns! Sa cad, sa ma ridic, sa sper, sa lupt. Sa apar un suflet mult prea ranit, sa afisez un zambet incomplet, sa risc, sa pierd si sa renunt. Pentru azi mi-a ajuns, atat de tare incat ma doare totul si corpul si-a redus functiile vitale. Respir usor si imi simt inima ca un bolovan mult prea greu in piept ticaind si avertizandu-ma ca e pe cale sa explodeze. Nu mai aud nimic de ceva vreme, m-am afundat in liniste si imi ascult doar scrasnetul dintilor ce se strang fortandu-ma sa nu plang. Sa nu vars lacrimi ce imi vor arde pielea. Ma ascund in intuneric pentru a nu-mi vedea ochii chinuiti de durere si regret. Imi pun o mana in dreptul inimii si izbucnesc in lacrimi... iarta-ma ca te-am ranit din nou, ti-am promis, de atatea ori...am dezamagit, din nou.
Incerc sa ma imbratisez dar mainile imi sunt moarte si zac inerte pe langa corp, ma strang ghem si urlu pe interior. Caut sa evadez, sa chem ingerul pazitor dar Raiul e prea departe acum. Intr-un tarziu ma ridic si imi torn un pahar de vin. Rosu...sa ascunda durerea, sa o spele si sa ma amorteasca, sa nu mai simt si sa imi ia sufletul. Sa ma goleasca de sentimente si sa visez ingeri. Simt gust de fragi...Adio, am plecat la ingeri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu