Drog

Cunosti senzatia de apartenenta la ceva? Senzatia ca faci parte din ceva sau ai locul tau undeva? Cunosti senzatia de liniste pe care atingerea unei persoane pe care o iubesti ti-o da? Ai avut vreodata sentimentul ca te contopesti in ceva si nu te pierzi ci devii din ce in ce mai mare si mai puternic? Ai plans vreodata de usurare atunci cand in sfarsit ai gasit ceea ce cautai? Ai simtit ca te sufoci in noptile in care sufletul tau tanjea dupa cineva? Ai simtit vreodata ca pieptul ti-a fost gol si ca inima ta s-a asezat la loc abia dupa ce ai ajuns la destinatia sufletului tau? Ai cunoscut linistea? Ai cunoscut sentimentul de „acasa”? Ai fost „o singura fiinta”, ai inteles dintr-o privire? Ai iubit din tot sufletul?

E un drog. Niciodata nu poti avea suficient, niciodata nu poti sa renunti la asa ceva decat abia dupa ce incepe sa te ucida incet si sigur si sa nu mai fie placere ci doar dependenta. Iti intra in sistem si ti se impregneaza in toata fiinta. Il traiesti, il respiri, il visezi. Ca fosta „dependenta” nu m-am lasat eu de el am fost obligata la dezintoxicare. Brutala si traumatizanta. M-au dus departe si m-au inchis intr-o celula doar cu singuratatea mea. M-am speriat groaznic, am trait dureri sfasietoare in sevraj si mi-am pierdut cunostinta de multe ori, momente in care aveam halucinatii si imi ceream drogul. Au incercat sa-mi ofere alti substituenți dar niciunul nu era prea puternic, insa functionau ca o mica distragere intre doua crize. Aproape am innebunit...sau poate chiar sunt nebuna, nici eu nu mai stiu. Nu-mi mai amintesc alta stare. Cu timpul, am invatat sa ma prefac vindecata, iar ei mi-au permis sa ies uneori din celula. In acele momente am cautat, am incercat diverse senzatii, insa n-am mai atins niciodata acea lume. Nimeni nu stia din ce anume e facut drogul meu, parea o fantasma accentuata de anii in care am stat inchisa. Au existat momente in care desi mi-au lasat usa deschisa n-am mai iesit din celula, mi-au oferit droguri puternice si eu le-am refuzat, mi-au facut promisiuni ale unei noi vieti si am ramas neclintita. Am renuntat sa mai caut senzatii si am inceput sa ma caut pe mine in schimb. Am inceput sa nu mai fiu eu prizoniera lor ci ei sa fie cei care cer sa le deschid usa pentru a intra la mine. E riscant acum sa mai ies, a trecut prea mult timp de singuratate si s-ar putea sa am un moment de curaj in care sa vreau sa reincerc vreun drog. Plecati...lasati-ma in pace!!!