Married.... with children

E un lucru stiut ca din copilarie fetitele viseaza ca atunci cand va fi timpul potrivit ele se vor casatori cu un print cu care vor trai fericite pana la adanci batraneti. Aceasta convingere se pastreaza de-a lungul anilor si odata cu prima iubire ea creste si planurile devin si mai elaborate. Totodata, pe masura ce trece timpul si ne maturizam, experientele de viata ne invata ca aceste povesti cu sfarsit fericit nu se intampla cu aceeasi frecventa si acuratete precum in visele noastre. Uneori suntem dezamagite, alteori printul din poveste dispare si odata cu el dispar si planurile de viitor, alteori viata pur si simplu ne refuza brutal sa ne unim destinul de cineva, dorintele dispar. Povestile cu happy-end incep sa ni se para simple piese de teatru despre care ne dam cu parerea cat o sa tina. Dorintele noastre se schimba si ele si descoperim ca parca nu e rau nici cand ne bazam doar pe fortele proprii si ca singuratatea nu este deloc Urata atunci cand stii sa te iubesti.

 Timpul trece si incepi sa ridiculizezi tinerele de 20 de ani cu planul de 25 ani (maritata si cu primul copil pe drum). Ti se pare o irosire majora a vietii, cel putin mie mi se pare. Sunt cei mai frumosi ani pe care nu vrei sa-I ratezi supunandu-te unor presiuni precum casnicia si compromisurile aferente mentinerii ei. Sunt de parere ca pana la 27 ani trebuie doar sa traiesti, sa investesti in tine, sa inveti, sa cresti in toate sensurile posibile. La 20 ani nu stii ce vrei, cine esti, cum vrei sa-ti traiesti viata. Poate ti se pare ca stii dar crede-ma, habar nu ai. Am fost si eu asa. Cu toate lucrurile aranjate frumos pe hartie, pana cand a trebuie sa o iau de la zero si sa ma maturizez. 

Si totusi, exista o linie fina intre femeia independenta si matura gata sa cladeasca un viitor alaturi de altcineva si femeia independenta dar razvratita sa se incadreze in tiparele societatii. Eu fac parte din aceasta categorie, a celor care sunt capabile sa iubeasca si sa traiasca in armonie cu barbatul de langa ele insa nu vor a se lasa incastrate in niste tipare in care nu se regasesc. Nu sunt femeia care face mancare, nu vreau politeturi inutile atunci cand nu simt asta, nu imi doresc multe lucruri pentru care alte femei ar da orice sa le aiba in viata domestica.  Sunt o “eretica” gata sa fie crucificata apentru idealurile ei de libertate. Poate ca sunt radicala insa sunt de parere ca dragostea incatusata nu este dragoste deloc. 

Un act de casatorie nu dovedeste nimic. De cele mai multe ori este doar inceputul unui drum descendent al relatiei. Acel act creeaza o schimbare psihologica profunda facand din cei doi soti nistre straini in loc sa-i uneasca. Brusc, casatoria este o corvoada la care in mod surprinzator cei doi au agreat sa se inhame de comun acord insa acum este doar o arma de acuzare reciproca pentru asteptarile neimplinite. Casnicia devine spatiul pe care partenerii il umplu cu diverse lucruri (ex. copii, reguli, restrictii, planuri si amanari, vise la care renunta, etc.) care pe masura ce se acumuleaza sfarsesc prin a-i desparti. Astfel. in loc sa fie sanctuar pentru parteneri, casnicia ajunge sa fie piatra de moara atarnata de gatul celor doi. Desi respect conceptul de Familie, detest ceea ce societatea dicteaza referitor la viata comuna cu un partener, la ceea ce presupune si inseamna a fi o casnicie. Mi se pare aberant ca desi in foarte multe casnicii partenerii sunt nefericiti (declarati sau nu), acest lucru este considerat un lucru normal insa pentru o convietuire armonioasa si durabila avem un cuvant atat de urat precum Concubinaj.

Contrar a ce s-ar putea crede, parintii mei au avut si au o casnicie exemplara. Se iubesc de mai bine de 30 ani si mi-au oferit un exemplu de viata traita frumos. Eu asta imi doresc, o viata alaturi de cel ales de mine care sa nu fie stirbita de constrangeri si asteptari sociale (ex. Voi cand va casatoriti, cand veti face un copil, noi vrem nepoti cat mai putem sa va ajutam, etc.) Pentru mine toate aceste lucruri nu fac decat sa ma inhibe. Viata mea alaturi de barbatul meu o doresc interesanta, cu gesturi reciproce si naturale de afectiune, cu iesiri la cina nu doar de ocazii speciale, cu flori oferite pentru ca este vineri sau joi sau 11:11. O viata in doi se poate construi si altfel fata de ce e dictat de societate. Casatoria nu garanteaza  fericirea, din pacate acest lucru nu este inteles de marea majoritate. Cei care au divortat pot confirma acest lucru. 

Si totusi, aceasta este o parere pur subiectiva, fiecare este stapan pe propriul destin si isi poate alege viitorul.  Totusi, indiferent ca sunteti intr-o relatie sau o casnicie nu trebuie niciodata sa uitati ca sunteti acolo de bunavoie, ca fericirea sau nefericirea voastra vi se datoreaza in egala masura cu partenerul si ca daca vreti sa traiti o viata alaturi de acesta/aceasta trebuie sa munciti constant, impreuna, pentru a avea cea mai frumoasa Aventura a vietii voastre.