Sunt aici. Ma poate vedea cineva?

Stau si ascult, respir usor si simt aerul umplandu-mi plamanii, traiesc, sunt vie. Ma intorc inspre mine si ma privesc, ridic privirea usor de teama ca imaginea ma poate afecta mai mult decat ceea ce simt deja. Reusesc intr-un final sa ma privesc si da, impactul ma face sa ma clatin usor. Chipul ce ma priveste linistit nu tradeaza nimic din vulcanul ce mocneste in interior. Si simt cum la vederea acestei imagini totul incepe sa clocoteasca parca vrand sa erupa si sa stearga imaginea de calm si bine de pe chipul de portelan. Imi privesc ochii, singurii ce tradeaza calmul afisat, spectatori muti ai unui razboi rece. Ma afund si mai mult inauntrul fiintei mele si simt cum totul incepe sa se cufunde in ceata si intuneric. Din cand in cand cuvinte si imagini trec pe langa mine, cuvinte de dor, de durere, cuvinte de dragoste, imagini din alte vremuri, imagini ale viitorului furat si imagini neclare ale unui prezent incert. Le pierd rapid din vedere, ele ratacindu-se mult prea usor in negura sufletului meu. Ciudat e ca nu simt frig, nu, sufletul nu mi-e inghetat, el arde, si odata cu el arde fiecare parte din mine. Merg printr-o ceata densa si nu stiu daca in fata se afla haul nemarginit sau doar teren neted. Nu stiu daca voi cadea sau daca voi putea sa o iau la fuga. Aici nu exista speranta, aici nu exista ingeri salvatori, sunt doar eu…Sunt aici, ma poate vedea cineva? Ma poate ajuta cineva? Sunt aici prizoniera a trecutului…ma poate cineva ajuta? De ce nu-mi aude nimeni strigatul? De ce nimeni nu vine sa ma salveze? Te-am asteptat sa vii sa ma salvezi, am nevoie de tine sa ma ajuti sa lupt cu tristetea din suflet pentru ca singura nu o mai pot purta. Sunt aici si incerc sa-ti spun ceva. Ma poti ajuta? De ce nu ma auzi? De ce nu ma ajuti?