Singuratate

Noi oamenii ne consideram invincibili. Zambim trufas in fata vietii spunand ca nu are cum sa ne atinga, intotdeauna raul se intampla numai altora, nefericirea e pe chipul altor persoane, singuratatea e numai a batranilor uitati de vreme. Totul pana cand scenariul vietii noastre se rescrie si ne trezim traind in propriul iad personal. Nu conștientizam cat de fragila ne este realitatea pana cand nu simtim fiorii reci ai fricii pe sira spinarii, pana cand nu simtim gustul de sânge umplându-ne gura, pana cand nu inghetam ingroziti cand simtim rasuflarea fierbinte a atacatorului in ceafa. Pentru unii zilele sunt doar zile, poate de multe ori nu-ti dai seama ca acea banala zi a fost ultima zi normala din existenta ta, poate nici nu visezi ca te vei trezi in cel mai cumplit cosmar din care nu poti evada. Pentru unii acea zi trebuia sa fie prima zi dintr-o vacanta de vara perfecta, pentru altii era doar o seara obisnuita in care se indreptau inspre casa si apoi realitatea pe care o ignorau i-a izbit frontal lasandu-i fara viata. Uneori nu numai moartea e sfarsitul vietii. Sunt rele mult mai mari ce te lasa fara viata. Sunt lucruri ce te depasesc si te incapaciteaza. Stai si contempli dezastrul si te intrebi ce s-a ales de viata ta. Te prinde singuratatea intr-un cocon ce te sufoca cu fiecare strat ce se teasa. Strangi in pumni cioburi de amintiri care te taie pana la os dar nu le dai drumul ele fiind ultima speranta. Trec veacuri peste tine desi pentru altii sunt doar ani. Stii doar ca singuratatea e contagioasa si esti condamnat sa-ti privesti chipul in cioburi de trecut in timp ce altii iti traiesc viata furata.