Se zice ca nu e bine sa privesti in spate dar uneori e chiar indicat sa privesti peste umar pentru ca astfel iti poti da seama de drumul parcurs. Eu, pana nu demult, priveam permanent in urma, nu conta ca in fata era un drum lin, nu conta ca in fata poate era o priveliste de-ti taia rasuflarea, eu nu vedeam nimic din toate astea. Priveam numai in spate si uneori incercam sa ma intorc de-a dreptul, poate chiar sa fac cale intoarsa definitiv daca timpul si realitatea concreta n-ar fi ireversibile.
Dar intre timp am invatat sa privesc si in fata. Nu stiu cum, cand si de ce dar am inceput sa devin curioasa de ceea ce se afla in fata mea. Paseam si cu fiecare pas vroiam sa mi se dezvaluie si mai mult din peisaj. Astfel dorinta mea de a descoperi noi orizonturi m-a facut sa nu mai privesc numai in spate. Am inceput sa pasesc cu mai multa incredere, cu mai mare dorinta, cu pasi mult mai siguri si alerti. Acum, dupa ce deja mi-am testat stabilitatea, ma avant de-a dreptul spre viitor, intind bratele si incep sa alerg. Rad ca un copil cand descopar placerea pe care drumul meu mi-o ofera, ochii imi stralucesc si inima imi bate mai tare. Intampin fiecare lucru care imi apare inainte cu multa bucurie, il infrunt cu mult curaj si il astept cu nemasurata speranta.
Ma avant in viitor cu o inima noua, imi pretuiesc prezentul pentru ca stiu ca e tot ce am, rememorez trecutul, comoara sufletului meu. Privesc in spate si vad ce am invatat, ceea ce odata am fost si ce am devenit.
Sunt gata sa incep o noua etapa in viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu