Slabiciuni...

Schimbarea. Indiferent daca o cautam sau nu ea vine. Vine si rascoleste totul in jur indiferent daca e o schimbare in bine sau nu. Ceva in noi se schimba, dispare. Am vrut o schimbare. Prin urmare, am crezut ca mutand mobila in camera voi avea parte de acea schimbare de care viata mea are atata nevoie. Ei bine m-am inselat. Stand in pat am realizat ca indiferent de pozitia lui problemele mele raman aceleasi. Si l-am mutat. Iarasi, la locul initial. Am stat si am privit. Camera era la fel. Eu eram la fel. Aceleasi ganduri dar totusi acumulasem ceva nou. O noua experienta. Pentru cateva zile am trait ceva diferit, ceva nou, chiar daca era ceva nesemnificativ precum mutatul patului. Cred ca in viata indiferent de ce se intampla putem alege daca privim lucrurile ca pe ceva bun, ceva rau, ca pe o problema ce ne da viata peste cap sau ca pe o experienta care indiferent daca e buna sau rea ne imbogateste si ne ajuta sa ne dezvoltam cu mai multa intelepciune.
Dependenta. De-a lungul timpului ne cream dependente. Dependente care ne distrug, care ne macina, dependente de anumite persoane sau lucruri. Oricum ar fi ele dependentele intotdeauna vor fi prezente in viata noastra. Si de multe ori realizam ca nu putem trai fara ele. Realizam ca chiar daca ele ne fac rau vom suferi chiar si mai mult daca vom renunta la ele. Dependenta de o persoana e cea care ne macina cel mai mult sufletul. Renuntarea la dependenta de o persoana e aproape imposibil de realizat. De multe ori preferam raul provocat de aceasta decat sa suportam suferinta de a renunta si a trai fara acea persoana. Devenim orbi, surzi si acceptam toate conditiile impuse de aceasta doar pentru a nu o pierde. Si totusi...cand brusc ne trezim si realitatea ne izbeste ne intrebam: Cum a putut sa faca asta? Am gresit cu ceva? Am facut totul exact cum vroia.
Da, am facut totul cum vroia dar am fost orbiti de dorinta de a fi cu acea persoana. Am inchis ochii, ne-am astupat urechile si ne-am zidit idolul pe care sa-l adoram. Dar cand idolul s-a spart in mii de farame a ramas doar moloz. Si suntem debusolati, pierduti, refuzam sa admitem realitatea, ne interzicem sa rabufnim, sa acuzam, sa ne cerem drepturile, sa recunoastem ca am gresit, ca am fost tradati cu buna stiinta, ca ne-am lasat orbiti de propria dependenta. Si apoi, vine partea cea mai rea, vrem razbunare. Dar nu, nu asupra idolului nostru mult adorat. Asupra celorlalti care au fost martori ai tradarii sau oameni inocenti a caror singura vina e ca sunt fericiti sau sunt doar accesibili pentru a ne revarsa furia, durerea. Dar gustul razbunarii nu e niciodata echivalent cu gustul tradarii care il simti pe buze arzandu-ti sufletul. Niciodata nu va fi. Razbunarea e dulce dar dureaza infim de putin si nici macar nu vei putea sa o savurezi pentru ca satisfactia se va risipi sau mai rau va intarzia sa apara. In schimb te vei simti si mai rau. Rau din toate punctele de vedere. Golit. Inecat in noroiul sufletesc cu care arunci in dreapta si in stanga doar pentru a face rau, doar pentru a face ca senzatia de vid sa dispara. Si nu dispare.Apare doar disperarea. Crunta, rece si taioasa ce taie in carne vie. Si incet te distrugi, aluneci pe panta distrugerii, te dezumanizezi, te indepartezi de omul care erai si devi o umbra palida a celui ce odata ai fost. Esti prins in mocirla asta si te scufunzi din ce in ce mai adanc. Cateodata, cineva te prinde de mana fix in momentul in care mocirla e gata sa te inghita. Alteori, te scufunzi fara ca nimeni sa sesizeze macar disparitia ta.
Esti pierdut in uitare...