Printre ruine

Odata am fost o printesa intr-un castel, odata am avut un print, odata am stiut ce inseamana puritatea, fericirea, siguranta. Dar povestea nu s-a incheiat cu happy end. Castelul meu s-a sfaramat, regatul meu a fost distrus si printul mi-a fost ucis. Astfel, am devenit luptatoare, am fost razboinica propriilor ostiri, am purtat razboi cu propria viata si am redevenit propria stapana. Am ajuns din nou in regatul meu. Stau si imi odihnesc corpul obosit de lupta pe un zid ce odata se inalta maiestuos. Cuprind cu privirea tot ce imi apartine si dupa care am tanjit. Peste tot vad numai ruine, un castel distrus, resturi fumegande, totul numai cenusa si fum. Imi privesc oamenii care m-au urmat credinciosi in lupta. Suferinta le-a lasat si lor urme adanci in suflet si pe fata. Asta era si viata lor. Rascolesc, cauta si cerceteaza totul in jur doar doar vor gasi o urma de viata, un fir de speranta sau ceva ce n-a fost distrus.
Aproape mi-am pierdut speranta. La ce bun toate astea? Pentru ce am luptat oare? Am crezut in victorie insa ce am castigat? Asta nu e victorie, asta nu e viata...si nici macar moarte. Asta e iad! Plec capul aproape resemnata, chem oamenii sa le spun ca nimic n-a avut sens, ca totul e pierdut si ca sunt liberi sa plece. Privesc inca o data in jur. Simt vantul cum imi mangaie incet fata, inhalez aerul proaspat si imi las ochii sa cerceteze albastrul intens al cerului. Ma asez si simt iarba sub palmele mele. Imi trec degetele prin ea si o simt moale, cruda si proaspata. A renascut dupa incendiu. Ma ridic si alerg spre stejarul meu favorit. Odata mare si impunator acum ramas doar o scorbura. Mangai scoarta dura si parca caut ceva. Ma rog, ma tem, ezit dar sper. Am gasit!!! Speranta. Tot ceea ce imi trebuia...un lastar. Daca am innebunit? Nu, cu siguranta nu. A renascut. Viata mea. Nu a murit, nu s-a dus, e inca aici ingropata undeva sub ruine. Ea e aici! Si e a mea.
Mi-am regasit viata. Sunt gata din nou. Dar nu de lupta, sunt gata sa cladesc totul din nou. Dupa un razboi indelungat in care n-am stiut ce inseamna pacea, ce inseamna speranta, cum se simte linistea, cum sa zambesc si cum sa ma bucur fara teama, acum trebuie sa las armura jos. Acum cand am obtinut victoria, cand temerile intunecate mi-au fost infrante, cand mi-am recucerit viata, trebuie sa las armele jos si sa devin un simplu muncitor. Razboinica va inlocui sabia cu ciocanul pentru a recladi tot ce a fost distrus.
Sunt gata sa renasc din propria cenusa, sunt gata sa spun din nou Asta e viata mea !