Ceva s-a schimbat. Cumva am inceput sa vad altfel lucrurile. Un suflet la fel de ranit m-a facut sa inteleg ce drum lung am parcurs si mai ales ca ranile sufletului meu nu mai sangereaza. Dor, sunt prezente dar s-au inchis. Si ce e si mai ciudat e ca nu le mai privesc cu ranchiuna si regret, nu mai e furie, nu mai e amaraciune pentru ca stiu ca datorita lor sunt mai puternica, pentru ca stiu ca datorita lor pot intelege un alt suflet la fel de ranit. Stiu ca nu pot face nimic pentru a sterge acele rani, nu pot da timpul inapoi, nu pot recupera nimic din tot ce odata aveam. Dar pot sa construiesc mai departe, pot sa ii ajut si pe altii sa-si reconstruiasca vietile distruse. Azi am recitit fragmente din jurnale, am zambit amar vazand intunericul ca smoala ce ma inconjura si reusea foarte des sa ma impinga dincolo de limitele omenesti. Am zambit triumfator tuturor sentimentelor intunecate cu care m-am luptat. Eu eram acum cea care le controla si le inabusea facandu-le sa dispara. Am fost prea mult timp prizoniera durerii, am plecat prea mult timp capul in fata singuratatii, m-am temut mult prea mult de intunericul din suflet. In fiecare zi…dar cumva am iesit din iad, am reusit sa supravietuiesc. “...ma simt ametita, anesteziata, totul e dus, distrus, uitat. Simt cum ma degradez, cum ma afund si mai adanc in namolul sufletesc.Totul e dus cioburile unei vieti perfecte zac in fata mea. Stau si le privesc incapabila sa spun: Asta e viata mea!” Cam asa suna una din multele mele scrieri din jurnal. Acum, stiu ca daca am reusit sa supravietuiesc acelor lanturi si torturi voi fi capabila sa sfaram si sa infrunt absolut orice imi va sta in cale. Am murit dar am renascut mai puternica, mai inteleapta si mai buna. Sunt stapana propriului destin din nou. Asta e viata mea acum! Un inger si-a primit din nou aripile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu